Acest articol va fi despre impozitul pe chirii. M-am gândit că, ar prinde bine pentru cei care au locuințe date în chirii sau pentru cei care se gândesc să investească în imobiliare cu scopul de a o închiria.

De multe ori ne facem calculele unei chirii fără să luăm în calcul și acest impozit datorat către statul român. Știu, știu… mulți le dau în chirie „la negru”, să zic așa. Dar nu v-ați gândit la consecințe. Poate ai „norocul” să dai peste un chiriaș rău platnic, sau care îți poate distruge sau fura toată mobila. Cum dovedești că a stat acolo? Sau amenda de la ANAF, precum că nu ai declarat chiria?

Și cel mai important, cel care face afaceri nelegale, nu este antreprenor sau afacerist, mai degrabă un găinar sau bișnițar. Sper că nu am deranjat pe nimeni! Cei care citesc acest blog nu cred că fac astfel de lucruri.

Impozitul pe chirii

Începând cu 2018, s-a modificat legislația, iar printre modificările survenite a fost legat și de impozitul perceput proprietarilor care închiriază locuințele.

Impozitul pe chirii.

Acum să intrăm în miezul problemei și să vedem ce impozite avem de achitat către stat. Bineînțeles, până la următoarele modificări. De multe ori aceste impozite dau bătaie de cap proprietarilor, dar și chiriașilor.

Impozitul pe chirii, sau mai bine zis pe veniturile din chirii.

Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2018, veniturile din chirii se impozitează cu 10% aplicat la o cotă de 60% din totalul sumei încasate. Ce este îmbucurător, este faptul că acesta e în scădere, față de 15% cât era în anul 2017.

Exemplu de calcul al impozitului pe venituri din chirii:

Pentru a înțelege mai bine, cum se calculează acest impozit îți voi oferi un exemplu. Să presupunem că ai o garsonieră pe care ai închiriat-o cu 1000 lei/lună. Acum să vedem ce impozit datorezi fiscului, pentru un an.

  1. Chiria brută încasată pe un an: 1000 lei * 12 = 12000 lei
  2. Suma supusă impozitării: 12000 lei * 60/100 = 7200 lei
  3. Impozitul pe venit datorat: 7200 lei * 10/100 = 720 lei ->60 lei pe luna

Astfel la o chirie lunară de 1000 lei/lună vei avea un impozit de 60 lei/lună, pe an 720 lei.

Să nu uităm de contribuțiile CASS

Pe lângă impozitul pe chirii datorat, trebuie să iei în calcul și contribuțiile CASS. Dacă la impozitul pe venit a scăzut de la 15% la 10%, în ceea ce privește procentul datorat contribuțiilor CASS este de 10% din suma încasată, indiferent dacă se înregistrează venituri și din surse salariale. Astfel, acesta a crescut de la 5,5% la 10% în 2018.

De avut grijă, doar veniturile ce depășesc plafonul de 12 salarii minime brute necesită contribuții CASS. Procentul de 10% se aplică doar la nivelul salariului brut minim (1900 lei/luna). În cazul chiriilor, se ia în calcul suma netă, după scăderea cotei forfetare de 40%

Hai să vedem un exemplu de calcul.

Pentru o chirie lunara de 2500 lei (1920 lei net/luna baza de calcul), mai mare decât salariul minim de 1900 lei.

Chiria anuală brută: 30000 lei

Chiria anuală netă (baza de calcul): 21600 lei

Salariul minim brut anual: 22800 lei

Contribuțiile CASS: 10/100*22800 lei -> 2280 de lei plătibil în 4 tranșe, 190 de lei/lună.

Dacă chiria lunară netă este mai mică decât salariul minim pe economie – Nu se datorează contribuțiile CASS!

În concluzie pentru chiriile lunare nete ce depășesc salariul minim brut de 1900 lei, vei avea de achitat impozitul pe venit+CASS.

Pentru chiriile ce nu depășesc salariu minim brut vei avea de achitat doar impozitul pe venit. Fără CASS!

Știu că este un articol mai tehnic și de calcul, dar pentru cei interesați este bine venit!

Dacă te interesează mai în detaliu, sau dorești să vezi și alte impozite, te rog să intri pe pagina Ministerului Finanțelor Publice.

ABONEAZĂ-TE LA BLOG
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )
Educația financiară e blogul unde vei învăța cum să îți gestionezi banii tăi, să îi cheltui mai responsabil și în final să te ducă la abundență financiară.
We hate spam. Your email address will not be sold or shared with anyone else.
https://educatiafinanciara.ro/wp-content/uploads/2018/09/Impozitul-pe-chirii.pnghttps://educatiafinanciara.ro/wp-content/uploads/2018/09/Impozitul-pe-chirii-150x150.pngEducatia financiarăArticoleInvestiții imobiliareAcest articol va fi despre impozitul pe chirii. M-am gândit că, ar prinde bine pentru cei care au locuințe date în chirii sau pentru cei care se gândesc să investească în imobiliare cu scopul de a o închiria. De multe ori ne facem calculele unei chirii fără să luăm în...De la datorii la o viață prosperă!